Un joc murdat si tulburator, dar tentant si placut.

In umbra intunecata a cerului, inconjurata de mireasma cetei ce se asternuse peste intreaga tabla de sah si cu mirosul unei cafele negre m-am trezit de dimineata. Ma grabeam, vroiam sa ajung cat mai repede in locul uitat de umbre, la capatul Pamantului, unde iubirea-i doar o aberatie, iar ura-i doar o forma de a-ti arata neplacerea face de unele lucruri. Era acolo, undeva in departare. Zaream usor o urma de culore, era imposibil sa nu o vad, intre atatea hasuri de alb si negru. Era ceva cu rosu, frumoasa pata ,dar stranie, ciudata, senzuala si pasionata, imbatata de energia sunetelor,dar eleganta. Usor inmiresmata, dar in acelasi timp usor neplacuta. Te atragea, dar era o urma de teama. Avea amprente imbinate in cerneala, erau culori, putin distincte cu cat te apropiai. Iti doreai sa vezi ce se intampla. Aveau sclipirea unui ochi de sticla, semanau a stele, parca era o bucata stearsa din astrul ceresc. Ma apropiam, si erau din ce in ce mai multe culori. Era pura, se putea vedea prin ea, dar tot odata era imbinata de alte culori, era ca o curva uitata in indepartare, lipsita de grai, sperand la ziua in care cineva o va gasi si o va privi in ochi. Imi placea, dar ma tulbura, imi dadea fiori, ma cutremura, vroiam sa stau ascunsa, parca nu imi mai placea, dar totusi o urma in ea ma atragea. Era magnetul fin si asurzitor, un zgomot putin straniu, dar plapand, o soapta de adiere a jocului de culori, un albastru fin imbatat cu urme de gri si mov, exact ca o pasare in imensul cer cu aripi deschise. Ma chema la ea si eu ma apropiam. Totusi era ceva..era un glas cunoscut, o voce ragusita pe fundal, un verde inchis, ceva tulburator, un joc de priviri intre culori, era deja un razboi dominat foarte bine de rosu si alb. Erau acolo toate culorile imbietoare: rosu, alb, albastru, verde, negru, gri, mov. Trebuia sa aleg, doar una imi deschidea usa spre orizont, doar una imi lasa aripile sa zbor spre infinit, doar una imi era aproape pe tot parcursul vietii...dar ma temeam. Nu stiam ce e bine, nu stiam care ma va proteja, care ne va proteja, era tulburator, intensa suferinta si spaima, curajul spre minus infinit, iar speranta in abis. Auzeam o voce, de fapt erau mai multe, erau tot atatea cate culori, dar doar una era intensa, doar una se auzea ca zumzetul pasarilor, ca surasul apei, ca adierea vantului, doar pe aceea o puteam alege. Dar mai era una, una cuprinsa intre doua, o vace ce imi spunea sa aleg jumatatea, si asa am facut. Am ales rosu si alb, iubire si speranta. Si asa mi-a fost destinul pana in ziua de azi. Am lasat in urma albastrul(teama), verdele(tradare), griul(ura),movul(ignoranta) si mai ales negrul(moartea). Un joc al culorilo, dar un joc din care mi-am ales soarta.

RETURN TIME